Un trandafir cu frunza ruginie,
A-mbrăţişat o ramură de prun.
O dalie mi se înclină mie,
Dar eu acum nu ştiu cum să le-mbun.
Să pot aş spune: Iarna e departe…
Iar bruma nu vă face nicio rană!
Ar însemna să mint, să n-am dreptate
În faţa ta, natură suverană!
Am ridicat dalia veştejită
Şi-am mângâiat uşor scoarţa de prun.
Şi eu, la fel ca tine-s vitregită,
Dar la necaz omul e drept şi bun!
Biblioteca- o poartă
Mereu deschisă
Cunoaşterii de sine.
O călăuză şi o
Gazdă bună,
Ca un părinte
Care nu te lasă
Să bâjbâi în întuneric.
Şcoala spiritualităţii
în care înaintaşii şi-au
Desăvârşit opera.
O Bibliotecă… o poartă.
Noi suntem poarta,
Păstrătorii înţelepciunii
Culturii universale.
Coboară un tren năvalnic de dincolo de gând,
Ascult din mersu-i ritmic a neamului vibrare.
Ecoul se revarsă în zare fredonând
De dincolo de lume, a timpului chemare.
Coboară către Alba pe plaiul ardelean,
Tăcută la fereastră se zbate o năframă
Zmulgând zădărniciei al timpului cadran
Spre soarele dorinţei, ca un fior ne-ndeamnă.
Vin trenuri după trenuri, din cele patru zări
La Alba, care-i astăzi măiastră panoramă.
Sublima-i strălucire scrutează depărtări
Cu raze aurite, cu mângâieri de mamă.
Eroii acestei naţii sub tricolor stindard,
Crişan, Horia, Cloşca, cu Iancu Crăişorul,
Mihai Viteazu, Cuza şi bravul Ferdinand,
Să le zidim vecia, să le-nălţăm onorul.
S-a revărsat lumina peste întreaga fire
Şi gara e văpaie şi sufletul la fel,
Iar trenul, trenul falnic, ne duce la unire
Şi fluturând năframa, ne cheamă după el!
